luni, 10 septembrie 2012

Jean Cocteau

Autor: tashu
Sau Costel, cum il alint eu.
De mult imi doream sa scriu despre el. Ca si tine, care ai 10 copii, chiar daca nu recunosti, in sufletul tau exista macar unul favorit. Iar trandafirul asta, nu pot descrie in cuvinte, imi incalzeste sufletul, ma fascineaza.
Indiferent ce treburi am in gradina, daca imi intorc privirea spre el, s-a terminat. Ma asez incet pe busteanul de linga el, si-l contemplu.  Cind scriu, mai screm 3, 4 cuvinte, apoi imi lipesc obrajii de el, il adulmec, il pup cu atita drag ca nevasta-mea miriie alaturi, nervoasa.
Ce primavara cumplita am trait impreuna, Costele! Cum se pisha cerul pe tine, zilnic, apoi vintul ala imputit, care vine dinspre ocean, iti culca ramurile incarcate de flori, incercind sa te rupa.
Somptuos,nu? Pozat din fata
Cum strigai disperat dupa ajutor, imbratisindu-ti florile cu frunzele, ca sa le aperi! Murat tot, cu lacrimi de
neputinta in ochi, te incurajam sa rezisti, ridicind si legindu-ti ramurile de tot felul de suporti improvizati.
Iar cind furtuna a atins apogeul, am stat peste juma de ora, ocrotindu-te cu trupul meu, sa nu zbori dezradacinat. Cite rugaciuni am facut impreuna, copilul meu drag, sa apara odata soarele, semnind sfirsitul cosmarului!
Pozat din spate, curul lui Costel, pe care-l miros toata ziua. Poate fi sexy un trandafir?
De parca toate astea nu erau de ajuns, am inceput impreuna lupta impotriva puricilor de trandafiri, si a omizilor, care te gaseau delicios. Te simt cu toata fiinta mea, trandafir adorabil. Toate astea ne-au unit, m-au ajutat sa simt ca tine, m-am inradacinat, infrunzit, inspinat si inflorit linga tine, puiul meu frumos.
Stiu ca ma iubesti, ca esti dependent de mine, te luminezi cind stau la umbra ta sa-mi regasesc linistea.
De unde atita energie de a inflori continuu?  De ce nu poate fi lumea asta la fel de frumoasa ca tine?
Prim plan, fara operatii estetice, cosmetizari. Poza bruta, dimineata, trezit din somn
Ce delicioasa devine cafeaua bauta in preajma ta, cu aroma de Costel! Iti torn apoi zatul ramas, la radacina, sa te mentii, e tratamentul tau de infrumusetare.
Cine altcineva putea fi creatorul tau, decit acelasi Meilland, parintele lui Pierre de Ronsard si Michka.
Intri in TOP 10, alaturi de "fratii" tai. Va sta bine impreuna, copii de astia sa tot am!
Pina acum Top-ul e dominat de "francezi".
As mai vrea inca o mie de costelusi, dar unde sa-i plantez? Unul din visele mele este sa am o alee strajuita de tufe de Jean Cocteau. Un vizitator te-a definit atit de firesc, intr-un singur cuvint: SOMPTUOS.
Esti frumos, esti frumos, frumos la infinit, si inca e putin spus. Nu mi-e teama sa-ti repet asta, crezind ca vei face flori mai putine. Nu esti ca femeile, daca le faci un compliment, isi dau imediat ochii peste cap, luindu-si aere de madona ranita.
Toamna asta, dupa ce te opresti din inflorit, sa-ti tragi sufletul, iti face tata un suport solid, sa te doara la carici de ploi si vinturi.
Ce coincidenta, un Costel roman, cu mina buna la trandafiri, mi-a deschis sufletul pentru florile astea.
Mi-as dori, drept recunostinta, sa-i ofer un pui de Costel.
Ma uita la trandafirul asta desavirsit si nu-mi vine sa cred ca are doar un an. Nu vine cumva din povesti, unde trandafirii cresc intr-un an cit altii in zece?
Pe scena, in lumina soarelui. Spui ca nu-i corect, i-am pus becuri in flori ca sa lumineze?
Acum intelegi de ce ingenunchez in fata lui? Prea multa frumusete copleseste
Ma intreaba unul dintre voi: "Sigur nu-i torn la radacina o tava de jaratec"?
As mai scrie despre tine, copilasul meu, dar m-ar acuza cititorii ca-s florofil, asa cum altii-s zoofili.
Las tastatura si merg sa-ti pup boboceii, ca sa infloreasca mai repede si frumos. Stiu, esti suparat ca te-am neglijat putin, dar trebuia sa scriu despre tine, sa afle lumea ce minune esti.

PS. Ieri am botezat gradina. Se numeste Lordium. De la Lord- Dumnezeu, ium-taram, cu iz latin.
Aici puteti urmari filmul de actiune "Costel" :

joi, 6 septembrie 2012

Arici-pogonici

Autor: tashu
Intru intr-o seara in gradina, si peste ce crezi ca dau?
"Peste o gagica in curul gol", raspunzi tu cu entuziasm.
Abatut, te intreb: chiar numa' pizda ai in cap? Nu putem sa mai discutam si despre altceva? Obsedatule!
...Gata, nu te mai cert, decit sa faci politica, mai bine imi vorbesti despre labele tale, iar doamnele, despre labiile lor.
Revenind la descoperirea facuta in gradina, dadusem peste un pui de...arici. Tu i-ai vazut doar in desene animate. Imi spui ca zburau? Erau lilieci, tantalaul meu mic. Incerci sa te evidentiezi, sa iesi din anonimat, ca paduchele pe frunte.
Surpriza a fost cu atit mai mare cu cit, de obicei, aricii "joaca" numai in nocturna, iar pui, mai degraba iti vezi gaura curului (nu c-ar fi cine stie ce interesant) decit pui de arici.
Dupa exclamatiile de rigoare, ne-am repezit pe capul bietului pogonici, sa-l infiem.
Un ghiveci captusit cu fin a reprezentat camera copilului. Am inceput sa-l indopam cu clatite. Astea i-au placut cel mai mult. Apoi a baut apa, de parca strabatuse Sahara pe jos.
Copilasul meu frumos si timid, cu o bucatica de clatita sub botic
Iar ma intrerupi... "Ce e Sahara"? Da' tu unde ai facut scoala? Pe internet?... Ce spui? Ca ai si diploma de
studii superioare? Da-o repede sa ma sterg la cur cu ea, ca am diaree.
Sahara e o chestie foarte mijto si fierbinte, cu mult nisip, soare... da, micutule, poti merge sa faci plaja, si sa ramai acolo.
Revenind la copilasul meu infiat, zici ca-i purcel, nu arici. Clefaie si face un zgomot de nedescris cind haleste.
E distractiv de nu se poate. Mesteca si, deodata se opreste, de spui ca-i impaiat.
Ochisorii lui vioi te iscodesc, sa vada daca se merita sa ramana in gradina ta, iar tu sa-i fii un tatic bun.
Sta la mingiiat, pentru ca-i prea satul, si nu se mai poate misca.
Are un botic umed ca... pizda lu' nevasta-ta, cind o "freaca" amantul.
Iar incepi sa vociferezi, ca femeia ta n-are amant, esti singurul veveritoi la scorburica ei. Asa e, cum spui tu, grigore! (sa fii sanatos cite alune straine papa mingeacul ei).
Ii place mincarea pentru pisici, la arici, nu amantului nevesti-ti. Boon, si cum ii pune femeia, papica in fiecare seara, ce vad?
Purcel mititel care clefaie, si rigaie dupa ce termina masa
In pas de promenada, o pisica imi strabate gradina, pregatindu-se sa ciuguleasca.
Imi plac pisicile, cam cum iti plac tie gindacii care-ti misuna in bucatarie. Asa ca strig la ea: "Stai, cine esti"?
Cunoscindu-mi sentimentele vizavi de neamul ei, imi raspunde: "Un alt arici"
O intreb: "Si de ce n-ai tepi"
Ea, in sinea ei: "Asta chiar gindeste", imi raspunde: "E cald afara, si mi i-am tuns"
Eu: " Ok, ia fa ca ariciul, sa vad"
Ea: "Miau"?
In secunda urmatoare, ca-n desenele animate cu Spike alergindu-l pe motanul Tom, asa mi-a zburat si mie slapul din picior, dupa jegoasa aia mincinoasa care, alergind, imi zbiera dupa umar: "Lasa, fututule, daca nu invat eu toti aricii din padure sa miaune, sa te vad atunci!"
Pervers cum ma stiu, sper sa reusesc o filmare cu doi arici care se babardesc. E dificil pentru mascul, gagica e cam "intepata". Crezi c-o rastoarna cu zgaibaracele in sus, ca sa-i arate "Carul Mare" cind era mic?
Acceseaza linkul afisat, sa-mi vezi copilasul filmat, in lectura autorului.
In rolul Ariciului, inegalabilul si marele maestru al cinematografiei mondiale, Sergiu Nicolaescu, deghizat:



marți, 4 septembrie 2012

Arta conversatiei

Autor: tashu
Ieri am fost in toaleta unui restaurant, sa ma cac .
De abia ma asezam, cand aud o voce din cabina alaturata :
"Buna ce faci ? "
... Eu, putin rusinat : "Bine ."
Tipul : "Si ? Ce ai de gand sa faci ?"
... ... Eu : "Acelasi lucru ca tine , pe aici."
Tipul : "Pot sa vin la tine ?"
Atunci eu ridicand putin vocea : "NU ! Sunt cam ocupat acum !"
Tipul : "Auzi ? O sa te sun mai tarziu, ca e un idiot aici care imi raspunde la intrebari.