joi, 31 ianuarie 2013

Intunericul

Autor: Overmind
Un inger (sau un diavol, nu sint chiar sigur care din ei) a venit la un om si i-a spus ca atit timp cit nu va iubi nici o fiinta omeneasca, atit timp cit nu va fi inclinat niciodata sa simta cea mai mica umbra de tandrete fata de sotie sau copil, fata de prieteni, atit timp va reusi in viata si va prospera in afacerile sale si in fiecare zi va deveni tot mai bogat, mai mare si mai puternic. Dar daca va lasa vreodata sa-i patrunda in inima un singur gind bun pentru vreo fiinta, in acea clipa toate planurile si schemele sale se vor prabusi si din acea clipa numele sau va fi dispretuit de oameni si va fi apoi uitat.
Omul pastra aceste cuvinte ca pe o comoara, caci este un om ambitios, iar bogatia, faima si puterea sint pentru el cele mai dulci lucruri din lume. O femeie il iubeste si moare insetata dupa o privire afectuoasa din partea lui; pasi de copii ii patrund in viata si se strecoara din nou afara din ea; vechi fetze dispar, altele noi vin si pleaca.
Dar niciodata in acest timp o atingere prietenoasa a miinii sale nu coboara asupra vreunei fiinte; de pe buzele sale nu iese niciodata un singur cuvint binevoitor. Si in tot ce face, soarta il favorizeaza.
Anii trec si, in cele din urma, ii ramine un singur lucru de care i-ar putea fi teama: fata mica, plina de dor a unei fetite. Copilul il iubeste, asa cum il iubise si femeia cu mult timp in urma, iar ochii ei il urmaresc mereu cu o privire cautatoare si fierbinte. Dar el stringe din dinti si ii intoarce spatele. Fata fetitei devine stravezie, iar intr-o zi e anuntat la masa de comanda a multiplelor sale intreprinderi ca e pe moarte. El vine si sta in picioare linga pat, iar ochii copilului se deschid si se intorc spre el si, pe masura ce el se apropie tot mai mult, minutele ei se intind spre el, implorindu-l in tacere.
Dar fata barbatului nu se schimba nici acum, iar micutele brate cad fara putere inapoi pe cuvertura in dezordine, iar ochii plini de dor devin ficsi; o femeie paseste usor inainte si ii inchide pleoapele, iar barbatul se intoarce la planurile si proiectele sale.

Dar noaptea, cind marea casa e tacuta, el se furiseaza in camera unde copilul inca mai sta intins, si da la o parte cearsaful alb si aspru:
-Moarta, e moarta, murmura el. Apoi ridica micul corp mort in bratele sale si saruta buzele si obrajii reci, ca si minutele reci, tepene.Si in acest punct povestea mea devine imposibila, caci visez ca fetita moarta zace permanent sub cearsaf in acea camera tacuta, ca fata ei mica nu se schimba niciodata si nici membrele sale nu se descompun. Aceasta ma face sa ramin uluit o clipa, dar curind uit sa ma mai mir, caci atunci cind Zina Viselor ne spune povesti, sintem doar asemeni copiilor mici: stam in jurul ei cu ochii deschisi, crezind totul, desi minunindu-ne ca astfel de lucruri pot exista.
In fiecare noapte, cind toti din casa dorm, usa acelei camere se deschide fara zgomot, iar omul intra si o inchide in urma lui. In fiecare noapte el trage la o parte cearsaful alb si ia in brate micul trup mort; si in orele noptii, paseste incoace si incolo, tinindu-l strins la piept, sarutindu-l si cintindu-i incet, ca o mama, copilasului adormit.
Cind prima raza a rasaritului patrunde in camera, el pune copilul mort din nou jos, netezeste cearsaful deasupra lui si se furiseaza afara.
Si el reuseste sa prospere in toate lucrurile; in fiecare zi devine tot mai bogat, mai mare si mai puternic.

Postfata: Overmind, multumesc pentru exclusivitate. Din tot ce a aparut scris pe acest blog, cel mai drag imi este articolul tau "Marea". Pur si simplu MAGNIFIC! Pentru cititorii mai noi:  http://tashu-tm.blogspot.fr/2012/04/marea.html 
                            tashu

4 comentarii:

  1. Cat de frumos ai transpus...O sa razi daca-ti spun ca am plans? Am recunoscut tot felul de oameni in povestea ta,chiar si cunoscuti,multora din ei nu li s-a intamplat nimic rau,poate n-au cedat nici acum in fata compromisului,cine stie? Ce bine ar fi sa citeasca cat mai multi si sa se recunoasca in personaj,si ce bine ar fi sa incerce sa-si revina,cat inca nu e prea tarziu! Multumesc pt articolul izbitor de emotionant!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Overmind e un tip care ride mai greu :) asa ca stai linistita. Articolele lui imi provocoaca si mie fiori. Iar nevasta are si ea ochii in lacrimi. I-am recomandat sa scrie drame, e maestru.

      Ștergere
  2. Crezi ca am mai vazut ca a scris Overmind?:) M-am repezit sa citesc cat mai repede,nu am mai tinut cont....apoi am cazut pe ganduri...si cum aveam ochii in lacrimi,vedeam dublu oricum,chiar daca incercam sa caut autorul! Atunci il felicit si pe el! Sper ca el nu este un om trist in general,ca nu vede numai deceptiile din jur...sper!E pacat sa nu-ti faci viata frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu este trist sau pesimist deloc. Doar ca are felul lui de a scrie

    RăspundețiȘtergere