marți, 29 ianuarie 2013

Mediocritatea la femei

Autor: tashu
Am si eu indoielile mele; m-am gindit despre cine sa scriu, diana dumuiescu (actrita, poiata, sotie), sau andreea raicu (femeie buna la toate). Nu le scriu numele cu litere mari, pentru ca-s substantive cit se poate de comune. De ce este "mediocritatea" de gen feminin?
Poate fi mediocru un barbat? Nu, categoric. Cretin, nespalat, betiv, afemeiat, lenes (nu va panicati, nu despre voi scriu, micutii mei cititori), dar mediocru, banal si plictisitor, niciodata. Rolul barbatului este sa intretina conversatia, sa fie amuzant, spiritual, dur dar sensibil, neaparat sa-si iubeasca maicuta (cazul lui fuego).
Barbatul trebuie sa fie puternic, sa aiba pula mare (si tare, e esential) dar sa nu fie obsedat sexual, ca gaoaza partenerei nu duce mai mult de doua futaiuri pe saptamina.
Barbatul trebuie sa-si doreasca sa aiba copii. Desigur, telul lui in viata e copilul cu mustata. Trebuie sa aiba bani, pentru ca femeia sa-l iubeasca pentru sufletul lui generos.
Dar femeia? In timp ce tu te dai cu curul de parchet, ii spui bancuri mostenite tocmai de la strabunicul tau, iti spargi farfuria, de cap, ii arati pula pe sub masa de la restaurant, si-i pui piedica chelnerului ce tocmai aduce o tava cu doua pahare cu apa plata (atit iti permiti, dupa ce-ai platit intretinerea), Ea scoate o oglinjoara din poseta, isi tuguie buzele, sa poata rujul rectifica micile stricaciuni, facute in timp cit te-a lasat s-o mozolesti. Iar la finalul diareii tale verbale, asteptind un zimbet din partea ei, face doar: "Aha. Apropo, crezi ca se asorteaza bluza asta, la pantofi? Ca am stat doua ore acasa, incercind sa ma hotarasc. Dar ce parere ai de roz, combinat cu cacaniu in dungi, am auzit ca e trendy. Stii, ultimul meu iubit ma ducea numai in cluburi de fite si citea revista "Unica".
Timp de doua secunde, te gindesti sa-i futi o caraba de gospodar peste mecla aia sictirita, apoi sa pleci fara sa platesti consumatia. Te retine durerea din palma dreapta, esti satul de atita laba. Stii ca e anevoios si plin de obstacole drumul spre pizda. Spre gura nu-ti mai spun, ca dai in depresie.
Ati observat ce avantajate sint gagicile care tocmai au iesit din felatii lungi si stabile? E nevoie doar sa iasa intr-un club, sau sa-si schimbe statutul pe retelele de socializare, ca se si gasesc gugustiuci care sa le consoleze. Dar tu, micutul meu labagiu? Vai de capul tau, pina-ti pica in undita alta molusca. Stai in camera ta, din apartamentul parintilor, suspini si te usuci de dorinta. Asta in timp ce ea deja se consoleaza in patul altuia. E corect?
diana dumuiescu, aratindu-ti miezul poeziei si sensibilitatii
Sint de acord cu tine, prietene! Visezi la timpul cind femei tinere, frumoase, goale, vor alerga, innebunite de dorinta, dupa barbati, sa-i violeze. Visezi sa fii fluierat pe strada, de brunete focoase. Blonde voluptoase sa-ti traga palme peste cur, in tramvai, iar roscate salbatice sa blocheze liftul intre etaje, ca sa-ti suga acadeaua.
Visezi sa fii facut posta de un grup de liceene bete si drogate. Iar cind ai doar 10 ani, visezi la placerea cu care te-ar chinui o pedofila perversa, sau cum te-ar pedepsi diriginta cu craci lungi si tite mari, prinzindu-te ca ai copiat.
Ma opresc, vad ca ai ejaculat, noroc de monitorul asta intre noi. Gata? Te-ai sters? Pot continua?
Tot ce ti-am povestit va ramine SF, fiule. Vei continua s-o imbirligi cit e ea de frumoasa, desteapta, de sensibila, haioasa, cum e ca luna intre stele (aplica asta cu luna, efect garantat, am cumparat-o de la unul, Eminescu parca-i zice). Simti cum incepe sa se topeasca ghetarul? Mai pluseaza, spune-i ca Einstein avea creier de bacterie, pe linga ea. Ce spui, ca macane? Cu cit is mai umflate si gogonate, cu atit le inghit mai usor, te vei convinge. Masturbeaza-i vanitatea, nepoate, si-i vei deschide cracii in V, litera ta favorita.
Pentru unii, drumul spre pizda e presarat cu poezii. Ai grija ca sint femei care te vor supune la adevarate cazne, ca sa-si desfaca pusculita. Alea mai sadice iti vor citi toate cele 20 de caiete cu poezele, compuse de cind aveau 8 ani. Vezi sa nu adormi, cit timp se destainuie in versuri, cum "lacrimi ii curg pe geam, linistea li se aseaza in suflet, inchid ochii visind, dau perdeaua si nu-i, nimic...ploaie...nimic...dimineata...nimic...noapte".
diana dumuiescu, uitindu-se dupa nimic, sa-l poata pune in versuri. Se adopta  privire ratacita, de demiurg preocupat de salvarea planetei
Ai grija sa observi cind "deschide iar ochii si nu-i", e musai sa-si aminteasca de zimbetul mamei, tresare la atingere de catifea, zimbeste iar trist si...nu-i, desigur ( m-am tot intrebat cine si unde pula mea nu era, ca poate o ajutam sa-l gaseasca). Bineinteles ca nu ar fi raspuns, raminind in continuare cu privirea ratacita, pierduta in spatiu, ca o mimoza ranita. Parca toate astea nefiindu-i deajuns, prinde un pescarus si-l pune urle si sa bata din aripi, la geam. Aude mereu cum perdeaua ii flutura la ferestra, e insotita mereu de filfait de aripi".
...Si tu, care nu doreai decit sa futi si sa ti se suga pula! Cu ce-ai gresit de te pedepseste viata atit de cumplit?
E abia la volumul 18, de versuri, si deja pula-ti sforaie in izmene. Culmea stupizeniei vine odata cu ultimul volum (deocamdata), cu poezii alcatuite din simple insiruiri de verbe. Giniti aici apoteoza creatiei si sensibilitatii: "Ma uit, oftez, e gol, pling, maninc. Suspin, gindesc, visez, tresar, plutesc...". Iar finalul e pe masura: "De ce?"
De ce, te intrebi si tu, compunind propria-ti poezie: "Maninc, ma cac, ma sterg, ma bashesc si borasc, beau , ma pish. Deci exist"
Ii dedici si-i reciti ultima ta creatie: "Te privesc, mi se scoala, iti dau muie, te fut, ma slobozesc, ma sterg de perdeaua lu' ma-ta (cu cratima, din respect pentru gramatica), sau de mileul lu' bunic-ta (o cratima si pentru sufletul ei bun), te salut si plec...la alta". Iar tu vei deschide ochii, exclamind: "Si nu-i..."
Dupa care, micutul meu martir, te vei intoarce bucuros acasa, unde te asteapta 4 hard discuri cu pornache, si berea rece in frigider. Nerabdator, iti scuipi bucuros in palma dreapta si te apuci de treaba.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------
Ma intreaba o cititoare daca-s asa bruta lipsita de sensibilitate si nu-mi place poezia.
Iata mai jos absolutul in versuri, mi-a cutremurat toata fiinta. Daca ti-am aratat albumul muzical dupa care nu mai exista nimic, acum iti arat poezia dupa care nu se mai poate scrie nimic; vezi ca e lunga...poezia (iar te gindesti la prostii, stricacioasa mica):

                                                     Dumnezeul salvarii

Închide fereastra, perdeaua o lasa, 
Da zgomotul marii afara din casa, 
Da-mi voie s-asez fruntea mea pe-al tau pantec, 
S-ascult al rodirii si-al tainelor cântec, 

Sa fiu tot o rana, sa fii tot o rana, 
Materia-n fierberea ei grosolana, 
Sa trecem în moarte din cauze varii, 
Cu marea venind catre noi ca barbarii.

Eu las adevarul acesta sa steie, 
Esti cea mai fierbinte si dulce femeie, 
La noapte, plângând lânga tot ce ma doare, 
Pe ochi desena-te-voi, straniu, cu sare.

Da marea afara din casa si vino, 
Nestinso, neblândo si iar nestraino, 
Pereche de umbra noptateca pune
În contul durerii ca esti slabiciune, 

Ca inima-mi pica din piept si ma cheama, 
Ca sufletul meu te considera mama, 
Ca norii se-aduna si vremea se strica
Si eu, stând sub grija, te tin ca pe-o fiica, 

Dar tu dintre toate mai noua, mai vechea, 
Îmi esti dulcea umbra, împasul, perechea, 
Tu, drama cu mii de solutii gresite, 
Te plâng pâna ochii îmi ies din orbite.

Fii azi râzatoare, fii azi optimista, 
Solutia buna e-n noi si exista
Si daca, iubito, femeie visata, 
Ar fi sa ne stingem curând, nu odata, 

Din dragostea noastra nebuna si buna, 
Cu marea în casa, si-n pat arsi de luna, 
Eu stiu ca s-or naste sub cinice astre
Alti doi sa repete-ntrebarile noastre.

Ti-ai naste copilul, ti-as naste copila, 
În pumni de olar ar surâde argila
Si daca nu e Dumnezeu sa auda
Ce lupta dam astazi cu moartea cea cruda, 

Din dragostea noastra, prin timpul prea greu
S-ar naste el, vindecator Dumnezeul, 
Pe tronuri sarace suindu-si fiinta
Ar face sa cânte prin noi suferinta.

Iubito, amâna secunda fatala, 
Sa dam alor nostri si drama si boala, 
Copiilor nostri sa dam sa învinga
Prin ei, tragedia cu chip de seringa.

Da zgomotul marii afara din casa, 
Vreau liniste, liniste, marea m-apasa.
Vreau moartea sa vina sa lupte cu mine, 
Eu sunt cineva, moartea e oricine.

Si muta din tine în mine durerea, 
Ca tot ti-o voi lua folosind mângâierea
Te-nchina si crede, în mine te muta, 
Cu jale cu tot si cu clipa temuta.

Si daca se-ngaduie fapta aceasta, 
Cu pumnii aprinsi mergi si sparge fereastra, 
Sa intre barbara si tulburea mare
Prin noi în pamântul pe care nu-l doare, 

Sa intre saratele zbateri si unde
Sub toti cei ce n-au simtaminte profunde, 
Sa-mi spele armura, sa-ti treaca de coapsa, 
Caci marea e singura lumii pedeapsa, 

Sa rupa, în val, santinele de veghe, 
Caci marea e singura mortii pereche, 
Sa vina fatal, consfintând cu toti solii
Mutarea în mine a dramei si bolii, 

Sa vina sa stinga cu tot viclesugul
Si lampa din casa si ochii si rugul
Si-apoi sa ma duca departe, departe, 
Satulul de viata, bolnavul de moarte, 

Sa-ti scriu carti postale pe piele de cega
Din Marea Nipona, din Marea Norvega, 
Din Marea de Flacari ce plânge sub mare, 
Iubito, pedeapsa, iubito, mirare, 

Iubito de neguri, iubito de luna, 
Iubito de taina si jale-mpreuna, 
Iubito de carne, iubito de soapte, 
Suav miazazi si brutal miazanoapte, 

Dar astea sunt simple si bune cuvinte, 
Sint legile care fac vieti si morminte, 
Dar astea nimic nu înseamna când vine
O grija la mine si moartea la tine.

Apleaca-ti fiinta prin ceata albastra
Sa nastem salvarea din dragostea noastra
Si roaga-te fiului tau ce e-n tine, 
Sa vina mai repede, sa-ti fie bine.

Sa vina sa urle ca mama si tatal
Îi sunt dusi la moarte; el sovaie, iata-l, 
Da sângele tau, pur si tânar, sa-l creasca
În ritm fara pauza neomeneasca, 

Da pantecul tau, rodniciei, semintei, 
Fii gazda nu bolii, ci vietii, fiintei, 
Tu meriti pamântul sa-ti stea sub picioare, 
Regina prea blânda si nemuritoare, 

Din mare sa-ti bata matanii catargul, 
Cum buzele tale îsi tânguie arcul, 
Cum inima mea te-a gasit si te stie
Si esti bucurie, si esti tragedie.

Hai, vino, în linistea mea neguroasa, 
Da zgomotul marii afara din casa
Si-n larmele lumii si-n templele marii
Sa nasti Dumnezeul cinstit al salvarii.

5 comentarii:

  1. Am vrut sa selectez cateva dintre versurile ce mi-au placut cel mai mult ... dar nu cred ca este suficient loc, aici, la comentarii. Impresionanta declaratie de dragoste. Nu prea se mai iubeste atat de frumos, de profund in zilele noastre. As spune ca tipul din American Beauty: "cat de norocosi sunt ca s-au gasit!" Cine a scris poezia aceasta, Tashule?
    PS Astept articolul despre filmul preferat, da-i bataie! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lumix, ca sa iubesti frumos, profund, trebuie sa ai cu ce si cu cine. Daca indeplinesti conditiile astea, obligatoriu dragostea asta trebuie binecuvintata de Dumnezeu. El sa fie fundatia, temelia, garantul. Altfel totul e zadarnic si devine o goana perpetua dupa partenerul ideal, iesind din fiecare alta relatie, cu sufletul din ce in ce mai mutilat si mai gol.
      Vine si articolul cu filmul, rabdare :)
      Poezia e scrisa de Adrian Paunescu

      Ștergere
  2. misogin, sombru, negru, anti, pesimist, revoltat, inadaptat, inteligent, cam asta imi evoci prin subiectele pe care le alegi si felul in care le tratezi... te inscrii in traditia intelectualului roman nefericit de a se naste si trai intr-o lume(societate) care nu-l merita:-)) asta nu inseamna ca nu ai surprins aspecte fidele realitatii, doar ca perspectiva e "stereotip":-)... umila mea parere... dupa o lectura de placere:-)...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alina, nu cer la cele ca diana dumuiescu sa fie intelectuale, ci sa nu se mai dea intelectuale. Nu poti sa-mi arati un cap vidat (precum parizeul la punga) si sa ma convingi ca e plin. O obosita care se pozeaza in tirtita goala, s-o vada fanii pentru o laba mica, nu poate convinge, cu o exprimare de clasa 4-a, ca e cocosata de romantism si sensibilitate.
      Ma inclin in fata creatiei adevarate, in orice forma e imbracata: muzica, literatura, poezie, film. Daca descopar ceva remarcabil va impartasesc si voua, cititorilor. Dar imi repugna mediocritatea , mai ales cea care se crede o valoare.

      Ștergere
  3. Pai de ce se complac in mediocritate? Asta le-o fi soarta, karma etc. Desi oricine poate primi iubirea cea sfanta a Divinului si Harul divin, nu oricine stie sa il transforme si interior si apoi sa il aplice in viata cea de toate zilele.
    Nu orice "intelectual(a)" e insetat(a) dupa Dumnezeu, si poate e mai bine asa, cine stie?
    Cititi Psalmii lui David, cititi Cantarea cantarilor din Biblie (o alta frumoasa declaratie de dragoste, pe modelul poeziei de sus).
    Si oricum pe ce unda cuantico-energetica suntem, aia primim. Divinul ne testeaza mereu.
    Orice om normal, cu simturile curate, fie barbat, fie femeie se revolta pe tendintele ce au rasarit in tara noastra in toate domeniile - show-biz, politic, religios, educatie, economie, locuri de munca, protectie sociala. Dar daca nu esti in postura de a putea schimba cu adevarat ceva, ce poti face?
    Cine e vinovat? Toti suntem, dar - the show goes on, nu?
    PS - Mie imi place cum scrii, sunt atitudini corecte. Dar sa nu uitam ca Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului.
    “There is no plan. All is hazard. And the only thing that will preserve us is ourselves.”
    ― John Fowles, The Magus

    RăspundețiȘtergere