vineri, 8 februarie 2013

Dahlia forever- I

Autor: tashu
Ca-n desene animate: "rabbit season", "duck season", "fuck season"; asa e la mine acum: dahlia season.
Deja am cumparat 30 de bulbi (sau cartofi, cum le spun) de dalii. Alte 40 de soiuri, varietati extrem de rare in Europa, foarte valoroase, le astept de la jupinul daliilor, presedintele Societatii Franceze Dahlia.
Nebunia mea a atins cote de avarie. Constient ca pur si simplu nu mai am loc sa cresc un ghiocel macar, eu tot comand dalii. Doua luni de munca titanica, de documentare pe absolut toate paginile web si cataloagele de specialitate, pentru ca sa raman epuizat de atita frumusete. Este floarea perfecta, paradisul in petale si culori. O betie a simturilor, o multime de forme. Privesc, ma topesc si uit sa mai respir. Ce ma-sa, oare am fost dalie intr-o viata anterioara? Ca prea-mi vine sa ma contopesc cu ele. Daca nu m-ar vedea vizitatorii, mai ca mi-as baga cariciul in flori, sa le pulenizez.
Cite marimi, de la flori cu diametrul de 3-4 cm la monstri de aproape 40 cm. Realizezi, nepoate, 40 de cm, mai mare decit capul tau cu tot cu caciula de miel. Si nu se indoapa cu steroizi.
Cite forme! In stea, in forma de scut, de fagure (ce precizie matematica in alveolele alea!), precum florile de cactus, decorative (astea-s cele monstruoase), si cele mai spectaculoase: fimbriate, sau laciniated (nu stiu cum sa le traduc exact in romana), sau in forma de arici, tepoase, pufoase.
Iar culorile, ti se rostogolesc ochii pe jos, ii ridici, ti-i bagi inapoi in orbite si continui sa te holbezi. E prea mult, nu poti indura atita lumina! Oare Dumnezeu le-a pictat? Il intreb. El imi raspunde ca nu stie nimic, nu-i El vinovat. Sta linga mine si admiram impreuna. Culori violente, puternice, de pitipoance bete, care s-au hotarit sa se rujeze in toate culorile curcubeului. Deja am inteles ca papagalii aia, viu colorati, au inceput sa se sinucida de invidie. Iti dai seama, apar ca niste vrabii cenusii, pe linga dalii. Florile astea redefinesc culorile.
Abia acum inveti ce e rosu arzator. Sau portocaliu ca flacara, sau grena precum catifeaua. Si daca sperai sa intilnesti bun simt la o dalie, te-ai inselat. Florile au combinatii de culori, cele mai neobisnuite. Combinatii de doua sau chiar trei culori. Dupa ce contempli asa un spectacol, un curcubeu te va face sa borasti de plictiseala.
Iar ca marimi, avem pentru toate doamnele: mici-de 30 cm inaltime, pina la colosi de doi metri.
Circotas cum te stiu, imi spui: "Da, si face o floricica, apoi stai cu tufa de frunze pina la iarna!". Aici dalia isi mai scoate ultimul As din tufa: infloreste CONTINUU din mai-iunie pina in noiembrie. E One Flower-Show.
Aparatul de fotografiat s-a prabusit epuizat de cit l-am click-ait. Cerea indurare de la un nebun.
Exista categorii la flori? Desigur, doua mari categorii: Daliile, si restul.
De bautura, tigari si droguri te mai vindeci, dar de dalie, nu. E mai tare decit Coca (cola, si coca-ina).
Ma fut in el de tembelizor (de 3 ani l-am aruncat pe geam), de jocuri pe calculator, de timp pierdut pe retele de socializare, sau cu tot felul de tembeli pe post de prieteni de familie, obligat sa le-ascult toate banalitatile si stupizeniile. Din vara pina aproape inceputul iernii incepe desfatarea. Simt cum ma implinesc, ma incarc. Sufletul mi se trasforma in culori si petale. Iar femeia de linga mine imi impartaseste toata patima asta.
 Din iarna pina-n primavara retraim tot spectacolul asta pe un monitor imens. Cind vreau sa iau o pauza trec pe trandafiri. Ti-as vorbi la nesfirsit despre dalii, asa cum ii plictisesti tu pe amicii tai cu pojarul sau primul dinte care i-a aparut plodului tau. Asa ca voi lasa imaginile sa vorbeasca in locul meu. Eu o fac pe ghidul, asa ca hai sa evadam impreuna in paradis. Nu te ingrijora, nu te tin mult, te dau afara repede:
Ne facem incalzirea cu o dalie alba, clasa pitica-40 cm inaltime, alba, ca un fagure: Dahlia Gallery Art Fair:
Dahlia Gallery Art Fair, bulgari mici de zapada, cu bucatele de mamaliguta pe centru.
Trecem la o,o,o, decit sa scriu prostii, mai bine recunosc, o ilustra necunoscuta. Dar ce culoare, ce contrast intre flori si frunze! Evolueaza tot la juniori, pina-n 40 cm. Iat-o!
Floare in forma de mini scut
Urmeaza sa ne iubim ca apucatii, prin ghivece: dahlia Crazy Love. Dragoste conturata cu mov. O dalie orgolioasa, constienta de farmecul ei. Tot clasa mica. Mica mica, dar ridica. Culori vibrante, forma perfecta, usor laciniata:
Dahlia Crazy Love: mama cu puiul
Dahlia Crazy Love cu toate neamurile, in cur-tea mea
Intra in scena Regina, eu am botezat-o asa. Clasa mica (am eu o slabiciune deosebita pentru minione, sint extrem de florifere). Din pacate anul asta am renuntat la ea, lipsa de spatiu. Competitia e dura:
Dahlia Regina. Stiu, aud huiduielile voastre. Ma detestati ca am renuntat la asa ceva. Am fost obligat, era sensibila si bolnava.
Da, iubita mea, urmezi tu acum, frumoaso! Faceti loc pentru una dintre favoritele mele, aparitie in culori misterioase, instabile, si catifelate. Nu trebuie sa lipseasca dintr-o gradina respectabila. Clasa pitica, juma de metru, dar ce metru plin de flori. Printre cele mai fotografiate dalii, de catre vizitatori: Dahlia Bluesette:
Dahlia Bluesette: precoce, inselatoare, superba
Aceeasi dahlia Bluesette. Acum intelegi de ce am scris ca e inselatoare? Parca era grena in prima poza. Aici intr-un mov unic. Am doua dalii din soiul asta, sa ma satur.
Te las sa le aprofundezi. Acum intelegi de ce n-am sa plantez vreodata ceapa sau cartofi?
                     VA URMA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu